Când părinţii au uitat că odată au fost şi ei copii (sau despre dificultăţi în relaţia părinţi-copii în perioada adolescentină)

Iulie 2, 2012 § 8 comentarii


Adolescenţii sunt copiii care se luptă să devină adulţi. Ei nu îşi mai doresc să depindă de parinţi uneori financiar şi de cele mai multe ori psihologic. Adolescentul îsi doreşte să îşi construiască propriul drum şi pentru a-şi contura propria identitate, el intră în contraidentificare cu părinţii săi. Mai exact, începe să facă exact pe dos decât a văzut la părinţii lui, în special în situaţia în care părinţii lui intră în conflict cu deciziile pe care copilul lor le ia la această vârstă. Cu cât părinţii se împotrivesc mai mult în faţă odraslei, cu atât el se va ambiţiona să facă pe dos. Această situaţie se conturează mai ales dacă părintii în cauză nu au un set de reguli bine punctate şi comunicate cu claritate, în care sunt precizate consecinţele nerespectării acestor reguli. Iar dacă totusi există nişte reguli însoţite de consecinţe, se recomandă ca acestea să fie respectate de fiecare dată oricât de greu ar fi. Deşi în primă fază pare un tratament dur, această atitudine îl va ajuta de fapt să devină un om matur cu principii sănătoase de viaţă. Va învăţa în primul rând să îşi asume faptele sale şi să gestioneze consecinţele acestora. Este de preferat să se pună în aplicare aceste reguli de conduită în loc să se ridice tonul sau să se ţipe la copil. A ţipa este ca şi cum i-ai arăta copilului că ai pierdut controlul şi esti furios pentru asta. Învată să îţi păstrezi cumpătul şi să cauţi soluţii împreuna cu el la problemele care apar. În felul acesta, vei fi un model echilibrant şi îi vei transmite încredere copilului tău, iar el se va simţi în siguranţă alături de tine.

 De asemenea, respectul faţă de copil este crucial. Încă de când se naşte, este bine ca părintele să ii arate respect copilului său pentru ca acesta să se simtă recunoscut şi valoros. În momentul în care se simte valoros în ochii părinţilor lui, va şti că nu este nevoie să recurgă la acţiuni extreme pentru a-şi câştiga această valoare. Uneori se poate întâmpla ca din dorinţa de a demonstra părinţilor săi că se înşeala, să ia decizii cruciale cu niste consecinţe ireversibile care să îi influenţeze întreaga viaţă. În acest punct, părinţii se simt lipsiţi de putere şi deposedaţi de controlul pe care mai ieri şi-l exercitau în faţa fiului sau fiicei lor. Acest lucru se datorează tocmai faptului că până să crească cel mic, ei îl manipulau în mare parte fizic pentru că aşa le era cel mai uşor şi comod să facă. Un copil are nevoie de multă comunicare pentru a creşte şi a reuşi să îşi construiască viaţa în mod sănătos. Altfel, frustrarea lui va creşte foarte mult când părinţii lui îl obligă nejustificat să se comporte într-un fel sau altul iar la întrebarea copilului „De ce?” aceştia îi răspund: „Pentru că aşa vreau eu!”. Este frustrant, iar dacă eşti părinte este suficient să te pui pentru o clipă în pielea celui mic pentru a întelege nimicnicia pe care o simte în astfel de momente. Din toate acestea se naşte copilul rebel de mai târziu, care refuză să mai ia de bune îndrumările părinţilor săi.
De aceea, este nevoie să i se ofere spaţiu în care să se afirme, să se cunoască pe sine şi astfel să câştige siguranţă de sine pentru ca în adolescenţă să nu simtă atât de acut nevoia de a schimba în mod drastic universul în care se află.

Iubirea necondiţionata este o altă cheie spre inima dar si spre formarea unui caracter armonios al micului pui de om. Deşi cei mai multi părinţi îşi iubesc copiii chiar şi atunci când aceştia nu se comportă conform aşteptărilor sale, de multe ori ei îi comunică exact contrariul. De exemplu poate îi spun: „Eşti obraznic, nu te mai iubesc.” Şi nu numai că îi spun dar se comportă rece, îi întorc spatele chiar dacă ei îl supraveghează şi cu spatele fiind. Dar în acest fel, doresc să recapete din nou controlul. Numai că totodată transmit mesajul : „Te iubesc numai atunci când te comporţi bine şi meriţi iubirea mea.” Adevarul e că fiinţele umane nu sunt perfecte şi au nevoie să simtă că sunt iubite chiar şi atunci când nu sunt perfecte.  De aceea este bine ca părinte să eviţi să îi creezi răni în suflet, copilului tău. El trebuie să ştie că tu îl vei iubi oricum şi în orice condiţii. Dacă nu eşti de acord cu modul său de a se comporta, îi poţi spune chiar aşa: „Comportamentul tău nu este potrivit, nu este bine să faci asta pentru că….” Astfel, nu confunda persoana copilului tău cu modul său de a reacţiona şi a se comporta. Comportamentul nu este persoana. Comportamentul se poate schimba, însa persoana nu se poate schimba şi este foarte dureros să i se aducă în faţă faptul că persoana lui nu este demnă de iubit şi mai mult decât atât să i se pună etichete de genul: „eşti prost”, „eşti nesimţit”, „eşti rău”, etc. De fapt poţi să îi spui: „Tu esti ok. Comportamentul tău nu este.” Observi cât de frumos îl poţi face să vadă că greşeşte şi în acelaşi timp să nu se simtă lezat?

Lasă-l să mai şi greşească. Dacă îl vei lăsa cât este mic să facă şi greşeli atunci când se încăpăţânează să facă un anumit lucru, când va mai creşte va fi mai atent la acţiunile sale. Este bine să îl avertizezi că greşeşte dar dacă după ce i-ai explicat isistă, atunci lasă-l să o facă. Nu ma refer la greşeli care să îi pună în pericol viaţa ci la greşeli care au consecinţe mai mici dar cu un impact suficient de mare în ochii lui. În acest fel, îi laşi spaţiul lui în care să se dezvolte şi în care să inţeleagă că e responsabil pe viata sa. E o lectie benefică şi această lecţie îl va ajuta să se gândească mai mult atunci când vrea să o ia într-o direcţie sau alta.

În concluzie, aş vrea să mai adaug că adolescenţa rămane oricum o perioadă delicată, dar cu cât ca părinte încerci să respecţi anumite conduite, cu atât există posibilitatea ca această perioadă să poată fi traversată mult mai uşor. Ca să poţi pune în aplicare toate acestea, condiţia este ca tu însuţi să îţi guvernezi viaţa dupa aceste principii. Tu te iubesti neconditionat sau mai degrabă esti un judecator aspru în viata ta? Tu îţi respecti cuvântul dat sau ai tendinţa să fluctuezi în funcţie de situaţie? Tu îţi dai voie să greşeşti sau încă mai esti bulversat când se întamplă? Tu îti păstrezi calmul când treci printr-o situaţie neprevazută sau mai degrabă începi să ţipi?  Tu înca mai crezi că oamenii se schimbă sau de fapt îşi schimbă comportamentul? Tu ce crezi?

Anunțuri

Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

§ 8 Responses to Când părinţii au uitat că odată au fost şi ei copii (sau despre dificultăţi în relaţia părinţi-copii în perioada adolescentină)

  • […] târziu, care refuză să mai ia de bune îndrumarile părinţilor săi. De aceea, este nevoie să citeste mai mult aici input, textarea{} #authorarea{ padding-left: 8px; margin:10px 0; width: 635px; } #authorarea […]

  • da..ai pus niste puncte pe „i-uri” azi..
    articolul tau mi-a adus pe scena diversi actori si acte..si inca odata realize ce important este sa muncesti in a deveni tu insuti un om echilibrat, caci uite cum din victima, poti deveni agresor si cercul vicios poate continua la nesfarsit…

  • […] Cinemagazin.ro, Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Colţu’ cu muzică, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti – Cu capul în nori (La Boheme), Filme şi cărţi, Fructitza, Innerspacejournal, […]

  • nexya spune:

    „Lasă-l să mai şi greşească.”…cu o conditie …sa ma primeasca si pe mine langa el cand o face 😀

  • dordefemeie spune:

    da…, stiam eu ca mai am de lucrat cu mine insumi in relatia cu baiatul meu, acum sunt convinsa de asta.. 🙂

  • Fata mea este acum mare, eu am trecut prin aceste faze. Mă gândesc că într-adevăr am respectat-o şi de multe ori m-am adresat ca unui adult pentru că era extrem de matură în gândire. Am lăsat-o să facă cum a vrut şi până la urmă a recunoscut că am avut dreptate, dar şi-a acceptat greşelile şi n-a regretat că le-a făcut, ar fi regretat mai mult să o împiedic să le facă. S-a dezvoltat armonios, zic eu, totuşi recunosc că am avut şi greşeli şi zile mai tensionate şi uneori prea puţin timp. Totuşi în fiecare zi povesteam ce s-a întâmplat peste zi. Era momentul în care mă relaxam şi eu, căci îmi făcea o plăcere deosebită să povestim. Foarte bun articolul tău. Mi-ar fi plăcut să pot să te citesc mai demult. Aşa m-am descurcat cu o mulţime de cărţi care erau poate prea stufoase şi limbajul lor mai degrabă adresat pedagogilor şi persoanelor din domeniu, decât părinţilor. Mă bucur că te-ai gândit să scrii acest blog şi te felicit că-l faci cu dăruire şi profesionalism.

    • Geanina spune:

      🙂 Atatea aprecieri pozitive…iti multumesc draga Roxana pentru toate. Sa stii ca oamenii fac aprecieri in functie de persoana lor, ceea ce ma face sa cred ca si tu faci lucruri cu profesionalism si asta am vazut-o demult. Cat despre fetita ta, ma bucur sa aud de bine si nu te ingrijora, parinte perfect nu exista. Dar parinte care se autoperfectioneaza permanent, da. Asa ca da-mi voie sa te felicit pentru performanta ta de a fi un parinte cat mai in armonie cu al sau copil, pentru ca intr-adevar este o performanta de netrecut cu vederea. Poate ar suna ca iti intorc remarca de la tine de pe blog, dar sa stii ca atunci cand am facut articolul, mi-am adus aminte de ce mi-ai zis tu mai demult despre parintii tai si relatia ta cu ei. De aceea nu aveam indoieli ca si tu ai fost un parinte pe masura. Un weekend frumos iti doresc, si cat mai racoros. 🙂

  • […] ChGabriela, Cinemagazin.ro, Alex Bodoli, Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti – Cu capul în nori, Drugwash, Fructitza – carte şi film, […]

Eu cred ca

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Când părinţii au uitat că odată au fost şi ei copii (sau despre dificultăţi în relaţia părinţi-copii în perioada adolescentină) at Cronicile unui psihoterapeut.

meta

%d blogeri au apreciat asta: